Regulamentul internatului

  1. Internatul Institutului Teologic Protestant este situat la etajul II şi mansarda clădirii de pe piaţa Avram Iancu nr. 13 – al cărei proprietar , conform C:F.-ului nr. .4591 este Eparhia Reformată din Ardeal – şi cuprinde toate încăperile, coridoarele şi blocurile de băi şi WC-uri, pentru care ITP-ul nu le-a dat altă destinaţie.
    Pe parcursul anului universitar 2005/2006 nu se consideră parte a internatului, de pe palierele sus amintite, următoarele încăperi, având alte destinaţii după cum urmează:
    Mansarda:
    • 3 încăperi , cu nr. 329, 330 şi 333, cu destinaţie de săli de curs
    • 1 încăpere, nr.326, magazia de mână al personalului de îngrijire
    • 3 încăperi, cu nr. 325, 327, 328, camere de oaspeţi Etajul II:
    • 1 încăpere, nr. 228, sala de curs unitariană
    • 1 încăpere, sala seminarului lutheran nr. 225
    • 3 încăperi, camere pentru studiul individual al profesorilor(nr. 206, 224, 226)
    • 1 încăpere dispensarul medical (nr.201)
    • 1 încăpere camera de oaspeţi (nr. 202)

    În internat trebuie să domine spiritul creştinesc, pacea, disciplina şi întrajutorarea.
    Responsabilii de camere şi coridoare sunt subordonaţi prezbiteriului (consiliului) studenţesc şi directorului internatului, persoanei care are menirea de a veghea asupra bunului mers al lucrurilor din internat în lumina prezentului regulament. În cazul ivirii unor neajunsuri sau diferendumuri, toţi factorii responsabili au datoria de a anunţa pe profesorul responsabil de internat. Profesorul responsabil de internat supervizează atât regulamentul cât şi viaţa din internat şi are datoria de a da raport în faţa corpului profesoral de cele întâmplate în internat pe parcursul unui an şcolar. La nevoie profesorul responsabil de internat, în procesul soluţionării problemelor ivite, poate solicita ajutorul decanului sau al rectorului.
    Toate problemele ivite în internat trebuiesc înaintate pe cale legală comisiei de disciplină al consiliului studenţesc.

  2. Toţi studenţii ITP-ului au posibilitatea şi dreptul de a solicita un loc în internat. Dacă numărul solicitanţilor este mai mare decât numărul locurilor, puterea decizională îi aparţine Consiliului Facultăţii. Studenţilor cu domiciliul stabil în afara municipiului Cluj, în cazul în care sunt locuri suficiente în internat, li se dă posibilitatea de al locui în altă parte numai pe baza unei cereri cu argumente întemeiate. Studenţilor căsătoriţi ITP-ul nu poate asigura cazare în internat.
  3. Studenţii au acces în internat pe baza unei taxe. Cuantumul taxei se stabileşte de conducerea economică al Institutului , luându-se în considerare cantitatea şi preţul utilităţilor (apă, gaz, curent) consumate. Această taxă se plăteşte numai pe perioada anului universitar. În timpul vacanţei de vară, pe perioada înscrierilor la facultăţi şi în timpul sesiunii de toamnă solicitanţii plătesc taxă zilnică.
  4. Internatul în primul rând este loc de cazare pentru studenţi, dar în limita posibilităţilor serveşte şi pentru studiul individual. Persoane străine, oaspeţi nu se pot caza nici dacă există paturi sau camere libere.
    Accesul vizitatorilor în camerele internatului este permis între orele 10-21, în holurile internatului care sunt înzestrate cu scaune şi fotolii, deci sunt propice de a primi vizitatori. Oaspeţii au acces până la orele 22.
    Datorită faptului că internatul este loc de cazare , înainte de ora 10 şi după orele 22, este interzis accesul studentelor în partea masculină al internatului şi invers.
  5. În camerele de la etajul II şi holurile camerelor de la etajul II, pe baza unui consens prealabil al locatarilor, se poate şi mânca. Mâncarea se poate ţine numai în frigidere, sau în lipsa lor numai în dulapuri închise. Se pot înmagazina numai şi numai alimente nealterabile. În camerele de locuit se admite numai prepararea de ceaiuri şi cafele. În vederea preparării altor mâncăruri locatarilor le stă la dispoziţie bucătăria studenţească, care are program şi regulament de funcţionare propriu.
  6. Comunitatea camerelor, pe baza unei liste de inventar, preiau bunurile din camere la începutul anului universitar. Bunurile rămân în camere pe tot parcursul anului. La terminarea anului ele sunt predate, conform inventarului, persoanei răspunzătoare de inventar Scoaterea mobilierului din camere este interzis. Introducerea altui mobilier, decât scaun sau etajere mici pentru cărţi, este interzis.
    În fiecare cameră numai atâţia paturi se pot instala câţi locatari are camera respectivă, cu excepţia camerelor din mansardă, care sunt puse la dispoziţia studenţilor oaspeţi, datorită faptului că numărul lor este variabil. Dacă măcar o persoană se află într-o cameră este interzisă închiderea lui cu cheie.
    Toţi locatarii au obligaţia de a ţine ordine şi de a face curăţenie în camerele de locuit, deasemenea sunt obligaţi de a efectua aerisirea încăperilor şi de a schimba aşternutul bisăptămânal la spălătoria institutului. În vederea spălării obiectelor de îmbrăcăminte de uz personal studenţilor le stă la dispoziţie spălătoria studenţească.
  7. Directorul internatului le dă câte o cheie fiecărui locatar şi are obligaţia de a ţine o cheie de rezervă asupra sa.
    Locatarilor le este interzis să facă chei de rezervă. În cazul pierderii unei chei, locatarul este obligat de a anunţa directorul internatului şi despre circumstanţele pierderii. Directorul la rândul său decide dacă admite efectuarea unei copii sau dispune de înlocuirea completă al sistemului de închidere. Cheltuielile ocazionate ori de copierea cheii, ori de schimbarea zarului sunt suportate de vinovat.
    La finele anului universitar locatarii sunt obligaţi , împreună cu predarea inventarului, de a preda şi cheia sau cheile primite, directorului internatului.
  8. Încăperile comune atât internatului cât şi al întregului institut se pot utiliza numai conform destinaţiilor. Locatarii au obligaţia de a folosi cu grijă deosebită mobilierul şi înzestrarea internatului, gândindu-se la faptul că ele sunt bunuri comunitare.
  9. Aparate electrice şi electronice (calculatoare, combine muzicale, ec.) se pot folosi numai cu avizul prealabil al directorului de internat. Lista aparatelor admise se înaintează directorului de internat. Folosirea electroplonjoarelor, reşourilor şi ale radiatoarelor pe bază de curent electric sunt interzise cu desăvârşire.
  10. Perioadele între orele 15 - 17 şi 22 - 07 sunt considerate ore de linişte, este sarcina tuturor locatarilor de a se conforma acestor prevederi.
    Acei locatari care se întorc în incinta internatului între orele 0 - 06 sunt obligaţi de a trece numele, motivul absenţei şi ora de sosire într-un registru care se află la portar.
  11. Cei care se duc acasă, sau din diverse motive lipsesc mai mult decât 24 de ore, sunt obligaţi de a anunţa pe profesorul responsabil de an, sau în cazuri speciale, pe Rectorul institutului, în sens. Nu pot lipsi neanunţat sau fără aprobarea obţinută în prealabil.
  12. Toţi locatarii răspund personal de pagubele cauzate. În cazul în care nu se poate stabili responsabilitatea personală pentru paguba cauzată , răspund comunităţile de camere sau în cazuri mai generale comunitatea de pe coridorul în cauză.
    Locatarii au obligaţia de a anunţa orice defecţiune în utilităţi care necesită intervenţia personalului de întreţinere. Repararea defecţiunilor pe cont propriu este interzisă, este interzisă deasemenea schimbarea sistemului de închidere ale camerelor. Defecţiunile constatate trebuie trecute în registrul destinat acestora, şi care se află la poartă. Dacă defecţiunea s-a produs la nivelul părţilor comune, obligativitatea de a trece în registru cade în sarcina responsabilului de cămin.
  13. Pe teritoriul internatului consumul de băuturi alcoolice este interzis cu desăvârşire. Fumatul se admite numai în locurile special amenajate.
  14. Celor care nu respectă regulile cuprinse în paragrafele 4 - 13, după o prealabilă somaţie, li se aplică o amendă cuprinsă între 20 - 150 RON în funcţie de numărul şi gravitatea pagubelor cauzate. Amenzile se plătesc în caseria Consiliului Studenţesc. Făptaşul are obligaţia de a se prezenta în faţa directorului de internat în termen de cel mult 72 de ore, cu chitanţa primită, care reprezintă contravaloarea daunei provocate, împreună cu un proces verbal întocmit despre evenimentul produs. În caz contrar făptaşul este exmatriculat din internat şi are obligaţia de a părăsi internatul. Reprimirea în internat se poate solicita după achitarea contravalorii pagubei, dar nu mai repede de o lună după exmatriculare.
  15. Se interzice parcarea autoturismelor de proprietate personală a locatarilor şi în general al studenţimii, în curtea unităţii de învăţământ.

Prezentul regulament al Internatului a fost aprobat de către Consiliul Profesoral al Institutului Teologic Protestant la data de 20.10.2007 şi a fost promulgată cu valabilitate din data de 01.11.2007.

Subsemnatul declar că cunosc regulamentul de mai sus, şi pentru persoana mea îl consider valabil şi obligatoriu de acceptat. În cazul în care faptele săvârşite de mine contravin celor de mai sus, cu respect declar că mă voi supune rigorilor prezentului regulament.

Cluj-Napoca, la .......................... ..................................................

2007-11-01