Plan de cercetare privind Capitolul 7 al Epistolei către Romani

Discuțiile privind Capitolul 7 al Epistolei către Romani nu și-au pierdut din intensitate în ultimii ani, din contră, interesul față de acesta fiind mai însemnat decât oricând. Munca lui W. G. Kümmel din 1929 a reprezentat un punct de cotitură important în istoria cercetării, dar ultimii 85 de ani ai literaturii de specialitate totuși au indicat faptul că, în pofida echilibrului de moment și a consensului care părea se contureze la acea vreme, cercetătorii nu au reușit nici până în momentul de azi să atingă un numitor comun cu privire la cele mai elementare chestiuni. În urma lui Dunn, situația poate fi interpretată în felul următor: Modul în care gândim teologia lui Pavel, depinde în mare măsură de modul în care privim Capitolul 7 din Epistola către Romani. Orice apreciere mai diferită poate conduce la diferențe de conținut și de accent, în special în domeniul antropologiei și al soteriologiei. Chiar dacă discuțiile vizează cele mai mici detalii, precum timpurile verbale, modurile de expresie sau jumătățile de strofe, totuși, obiectivul principal este reprezentat de Evanghelia lui Pavel, ca un întreg. În orice caz este indubitabil faptul că detaliile mici sunt legate de întrebări profunde.

Până în prezent a rămas încă fără răspuns faptul dacă expresia de „eu” din Roma 7,7–25 are o natură autobiografică sau retorică, o relevanță personală sau colectivă, dacă se referă la omul mântuit sau la cel nemântuit. O altă dificultate este reprezentată de rolul acestui capitol în cadrul firului gândirii a epistolei. Cum se poate, ca după ce Pavel a susținut în mod clar în fața creștinilor că ei au pierit faţă de lege și s-au eliberat de sub povara poruncilor, totuși acum este nevoit să analizeze meticulos și detaliat legătura dintre lege, păcat și om? De asemenea ridică semne de întrebare faptul că în 7,7–13 verbele sunt folosite la trecut, pe când la 7,14–15 folosește timpul prezent. Care este motivul și semnificația folosirii acestei diferențieri conștiente? Iar în ceea ce privește legea, nu este de la sine înțeles faptul dacă Pavel se referă în mod consecutiv la Vechiul testament, la Tora în general sau folosește noțiunea cu sensuri diferite, pe de o parte făcând referire la porunci, iar pe de altă parte la niște prevederi cu natură de lege. De asemenea, nu reiese în mod clar nici elementul sau persoana care se află în centrul de interes al lui Pavel, poruncile lui Dumnezeu sau omul în sine?

Există nenumărate neclarități, în special în privința noțiunii de „eu”. Privind această ultimă întrebare, afirmația sceptică a lui Jewett este fondată când susține faptul că prin combinarea anumitor elemente, care în cercetarea actuală sunt la modă, doar s-au complicat și mai tare lucrurile. Având în vedere toate aceste aspecte, cercetarea de față încearcă să găsească un răspuns la întrebările generate de acest capitol pornind de la structura scrisorii și a raționamentului unic al acestei epistole. Această analiză textuală ne determină să analizăm Rom 7 prin conexarea conținutului său cu capitolele anterioare și precedente acesteia. Analiza de față se fundamentează pe lucrarea de doctorat, care pe lângă corelările pe care le-a realizat cu privire la capitolele 1–5 din Rom s-a concentrat pe evidențierea caracteristicilor capitolului 6.